Ratatouille – rețeta clasică franțuzească, vegană, foarte gustoasă
Ratatouille – rețeta clasică franțuzească, vegană, foarte gustoasă. Rețeta de ratatouille, o rețetă de post foarte gustoasă, cu ingrediente accesibile, gramaje, mod de preparare și indicații de gătire precise.
Ratatouille este, la bază, un preparat din gastronomia țărănească din Provence (sudul Franței) și nu un personaj de desen animat. Practic, e o caserolă de legume, în care se folosesc, de obicei, vinete, ceapă, dovlecei, ardei și roșii. Acestea sunt asezonate copios cu sare și piper negru măcinat și cu ierburi aromatice, dintre care cel mai frecvent folosite sunt cimbrul, măghiranul, busuiocul și dafinul, uneori feniculul sau amestecul de ierburi denumit Herbes de Provence. Evident, în privința aromelor, fiecare poate alege pentru sine.
